Indemnizaţiile persoanelor cu dizabilităţi vor creşte!


Prestaţiile sociale ale tuturor celor 786.546 de persoane cu dizabilităţi din România vor fi majorate considerabil de anul viitor, potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale.

Reprezentanţii ministerului au explicat, în contextul unui protest organizat de Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale, că menirea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 60/2017, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, este tocmai aceea de a stimula angajarea a cât mai multor persoane cu handicap, atât în sectorul public, cât şi în cel privat, prin creşterea obligaţiei de plată, de la 50% la 100% din salariul minim brut pe ţară, pentru fiecare persoană cu handicap neangajată, de către angajatorii care au mai mult de 50 de angajaţi, în cazul în care aceştia nu angajează cel puţin 4% persoane cu dizabilităţi din numărul total de lucrători. 

Concret, aceeaşi OUG nr. 60/2017 prevede creşteri ale prestaţiei sociale în două trepte, de la 1 ianuarie, respectiv 1 iulie 2018. Cele mai mari creşteri, de 135%, sunt pentru copiii cu handicap grav, care primesc astăzi 106 lei/lună (23,5 euro) şi vor primi 250 de lei/lună (55,5 euro) de la 1 ianuarie 2018 şi încă 28% de la 1 iulie 2018, adică 500 de lei/lună (111,1 euro).

Copiii cu handicap accentuat, care, în prezent, au o prestaţie socială lunară de 79 de lei (17,5 euro) vor ajunge la 150 de lei (33,3 euro) la 1 ianuarie 2018 şi 175 lei (38,8 euro) la 1 iulie 2018. şi adulţii cu handicap grav vor beneficia de creşteri ale prestaţiei sociale, de la 340 de lei (75,5 euro), la 450 de lei (100 de euro) şi 500 de lei (111 euro), la i ianuarie, respectiv 1 iulie 2018.

Adulţii cu handicap accentuat, care primesc, în prezent, 272 de lei/lună (60,4 euro), vor ajunge la 350 de lei/lună (77,7 euro) la 1 ianuarie 2018 şi la 375 lei/lună (83,3 euro) la 1 iulie 2018.