Îmbunătăţirea sistemului de evaluare şi clasificare a unităţilor şi instituţiilor de cercetare-dezvoltare-inovare


guvern
Guvernul a adoptat o ordonanţă prin care se modifică şi se completează OG nr. 57/2002 şi care are drept scop îmbunătăţirea sistemului de evaluare şi clasificare a unităţilor şi instituţiilor de cercetare-dezvoltare-inovare (CDI) şi a sistemului de finanţare a acestora.

Prin actul normativ se recunoaşte efectiv statutul prioritar, de promotor cheie al dezvoltării economice şi sociale, pe care îl are domeniul CDI.

Acest statut se va reflecta şi în nivelul prioritar pe care îl va avea investiţia pentru domeniul CDI în cadrul cheltuielilor guvernamentale.

Pentru creşterea calităţii şi eficienţei în funcţionarea sistemului de evaluare a unităţilor şi instituţiilor CDI în vederea certificării, actul normativ stabileşte o serie de măsuri pentru:

  • simplificarea procesului de identificare şi selectare a experţilor pentru comisiile de evaluare;
  • introducerea criteriilor de evaluare ce vor include obligatoriu, pe lângă aspectele privind capacitatea şi performanţa în plan ştiinţific şi/sau tehnic, şi aspectele privind impactul şi eficienţa economică a activităţilor de cercetare-dezvoltare desfăşurate;
  • tratarea unitară şi un ritm corespunzător al procesului de evaluare, care să permită integrarea eficientă în acest proces a tuturor unităţilor şi instituţiilor din sistemul naţional CDI prin elaborarea de norme metodologice de evaluare a capacităţii de a desfăşura activităţi de cercetare – dezvoltare a tuturor instituţiilor şi unităţilor de drept public şi privat pentru includerea în Registrul Potenţialilor Contractori.