Guvernul va majora subvenţia acordată angajatorilor care încadrează în muncă tineri absolvenţi


Guvernul va majora de la 900 de lei la 2.250 de lei subvenţia acordată lunar angajatorilor care încadrează în muncă tineri absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ, absolvenţi din rândul persoanelor cu handicap şi şomeri, a anunţat premierul.

‘Continuăm măsurile pentru reducerea deficitului de forţă de muncă, identificat la nivel naţional, prin majorarea cuantumului subvenţiilor acordate angajatorilor. Avem pe ordinea de zi un proiect de act normativ prin care sprijinim angajatorii care încadrează în muncă şomeri şi persoane din grupuri vulnerabile, precum şi pe cei care încheie contracte de ucenicie sau de stagiu’, a declarat premierul la începutul şedinţei de Guvern.

Potrivit şefei Executivului, va fi majorată ‘de la 900 de lei la 2.250 de lei subvenţia acordată lunar angajatorilor care încadrează tineri absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ, absolvenţi din rândul persoanelor cu handicap, şomeri în vârstă de peste 45 de ani, şomeri de lungă durată, şomeri care sunt unici susţinători ai familiilor monoparentale sau persoane aflate în apropierea vârstei de pensionare şi care îşi găsesc cu greu un loc de muncă’.

Totodată, cuantumul primei de activare acordate şomerilor înregistraţi, care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj, va creşte de la 500 de lei la 1.000 de lei, a precizat premierul.