Guvernul a modificat Ghidul carierei cadrelor militare


Guvernul a modificat, printr-o Hotărâre, Ghidul carierei cadrelor militare din structurile Ministerului Apărării Naționale, reglementat prin HG nr.106/2011.

Noile modificări introduc obligativitatea ca, pentru promovarea în funcţii prevăzute cu gradul de maior (locotenent-comandor), ofițerii să fie absolvenți de studii universitare de master. De asemenea, ofițerii care își desfășoară activitatea în domenii specializate, în care formarea profesională nu este asigurată prin rețeaua de învățământ a M.Ap.N., vor putea fi înaintaţi în gradul următor, până la cel de locotenent-colonel (căpitan-comandor), în urma absolvirii unor programe de perfecţionare profesională organizate de instituții din afara sistemului educațional militar.

Prin modificările aduse Ghidului, se asigură creșterea gradului de acumulare a cunoștințelor teoretice și perfecționare a deprinderilor practice ale ofițerilor, atât pentru a îndeplini atribuțiile și misiunile în condiții de eficiență, cât și de a acționa în context multidisciplinar, în acord cu principiile strategiei militare și ținând seama de complexitatea mediului de securitate actual, intern și internațional.