hypanis.ru Guvernul britanic intenţionează să publice în perioada următoare textul legii privind acordul de retragere din UE - Noutati legislative | Legislatie gratuita | Portal juridic

Guvernul britanic intenţionează să publice în săptămâna care începe cu 3 iunie textul legii privind acordul de retragere din Uniunea Europeană, a anunţat reprezentantul executivului.

Premierul Theresa May afirmase că legea urma să fie publicată vineri, 24 mai, dar şefa executivului a primit cereri pentru a retrage proiectul legislativ şi pentru a demisiona întrucât este de aşteptat ca textul să fie respins de Camera Comunelor.

Acordul pe care Theresa May l-a negociat cu Bruxellesul a fost deja respins de trei ori de către deputaţii britanici, ceea ce a determinat amânarea Brexitului până cel mai târziu la 31 octombrie şi organizarea alegerilor europene.

În cazul improbabil în care deputaţii britanici ar aproba legea privind acordul de retragere atunci când le va fi prezentat, Theresa May intenţionează să supună la vot propunerea de a organiza un al doilea referendum asupra Brexitului. Dacă deputaţii refuză organizarea unei noi consultări populare, Regatul Unit ar putea părăsi Uniunea Europeană la finalul lui iulie.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Responses are currently closed, but you can trackback from your own site.

Comments are closed.