Guvernul britanic este autorizat să declanşeze oricând procedura de Brexit!


Parlamentul britanic a aprobat definitiv luni seară legea care autorizează guvernul să declanşeze procedura de Brexit. Textul a fost aprobat de ambele camere prin două voturi succesive, dar fără amendamentul care privea protecţia cetăţenilor europeni din regat.

A fost respins însă şi amendamentul care ar fi dat Parlamentului ultimul cuvânt asupra acordului final negociat cu Bruxelles-ul. Practic, din acest moment, premierul poate declanşa oricând procedura de ieşire din UE. Potrivit purtătorului său de de cuvânt, acest lucru va avea loc la sfârşitul lunii martie, contrar speculaţiilor din presă care spuneau că articolul 50 ar fi urmat să fie declanşat chiar azi.

Marea Britanie se află sub o presiune mai mare decât blocul comunitar, deoarece are doi ani la dispoziție pentru a părăsi UE indiferent de înțelegerea la care va ajunge cu liderii Uniunii.