Guvernul a aprobat normele metodologice pentru achizițiile publice


regulament-urbanismProiectele de hotărâre privind normele metodologice pentru achizițiile publice au fost aprobate de Guvern.

Potrivit declaraţiilor președintelui Autorității Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP), Bogdan Pușcaș, prin acest pachet de norme privind achizițiile publice s-a avut în vedere să respectarea a patru principii generale “cheltuirea banului public trebuie să fie aceeași ca și cum am cheltui banii personali, în același timp ne-am dorit să creștem exigența verificării și monitorizării modului în care se fac achizițiile publice în sensul în care vom verifica și bugetul național cu rigoarea cu care am verificat până acum fondurile europene; în al treilea rând suntem mult mai orientați spre rezultate și vrem să vedem câte din achizițiile generate de autoritățile contractante se vor transforma și în contracte de succes implementate până la final, iar în al patrulea rând prin toate măsurile incluse în aceste norme de aplicare a legilor achizițiilor clasice și achizițiilor sectoriale ne dorim creșterea nivelului de transparență“.

Bogdan Pușcaș a mai spus că prin aceste norme s-au introdus și restricții de folosire a criteriului prețului cel mai scăzut pentru serviciile intelectuale. De asemenea, președintele ANAP a mai precizat că se introduce noțiunea de cost pentru acele produse, servicii și lucrări care au nevoie de evaluare eficientă a sumelor cheltuite pe toată durata de viață sau exploatare a respectivului bun.