Funcția Prefectului va fi definită mai clar în proiectul privind strategia pentru administrație publică


descărcare (7)Vicepremierul Vasile Dîncu, alături de premierul Dacian Cioloș, a avut o întâlnire la Alba Iulia cu prefectul Cornel Murg, președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, și primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava.

În cadrul conferinţei de presă, Dîncu a declarat în noul proiect privind strategia pentru administrație publică, va fi definită mult mai clar funcția Prefectului.

“În noul nostru proiect privind strategia pentru administrație publică, vom defini mult mai precis funcția prefectului, pentru ca funcția prefecturală (…), să nu blocheze puterea locală și autonomia locală, care este normală și este prinsă în Constituție”, a precizat acesta.

De asemenea, vicepremierul a subliniat că întâlnirile avute cu persoanele din administrația locală sunt foarte importante pentru autoritățile centrale.

“Experiența administrației, stabilitatea administrației din județul Alba, profesionalismul celor care lucrează în administrație ne-a dus la un schimb de opinii important. Noi acum lucrăm la strategia legată de funcția publică și o parte din lucrurile, ipotezele pe care le testăm ne-au fost confirmate sau infirmate în discuțiile de aici și este pentru noi un foarte bun exercițiu, nu numai de democrație, dar un exercițiu important de creativitate chiar și în domeniul administrației. Pentru că cel mai bine cunosc problemele din administrație cei care lucrează efectiv în administrație”, a declarat Dîncu.

Totodată, Vasile Dîncu a mai menţionat că administrația locală este subreglementată în legile administrației, de aceea în noua strategie și în Codul administrativ se va da un profil specific și din punct de vedere administrativ administrației locale.