A fost votat Noul Consiliu de Administraţie al BNR


1Plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului a votat pe 16 iunie Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României.

377 de voturi favorabile şi nouă voturi “împotrivă” a înregistrat guvernatorul Mugur Isărescu.

Pentru funcţia de prim-viceguvernator, Florin Georgescu a obţinut 377 voturi “pentru” şi 9 voturi “împotrivă”.

La fel, Birourile reunite au constatat că toţi candidaţii au întrunit majoritatea voturilor Parlamentului pentru funcţiile pentru care au fost propuşi.

Mugur Isărescu a mulţumit pentru activitatea actualului Consiliu de Administraţie, care a trebuit să facă faţă provocărilor crizei financiare globale resimţite şi România şi a punctat câteva dintre obiectivele noului CA.