A fost respinsă definitiv Legea potrivit căreia autorizaţia de construcţie se consideră aprobată tacit


Plenul Camerei Deputaţilor a respins legea potrivit căreia autorizaţia de construcţie se considera aprobată tacit dacă, în termen de 30 de zile de la data depunerii documentaţiei complete, aceasta nu era emisă de către autorităţi, lege care a fost declarată neconstituţională printr-o decizie a Curţii Constituţionale din decembrie 2011.

În 2011, preşedintele a sesizat Curtea Constituţională, iar aceasta a decis că legea este neconstituţională în integralitate. Guvernul a transmis puncte de vedere negative în privinţa legii.

Legea a reintrat în dezbaterea Parlamentului, pentru a fi pusă în acord cu decizia CCR, iar în această lună comisiile de specialitate au căzut de acord asupra respingerii ei.

Camera Deputaţilor este for decizional.