Formularul 230 poate fi depus şi de către beneficiarii sumei redirecţionate


Formularul 230 prin care contribuabilii redirecţionează 2% din impozitul pe venit către entităţi nonprofit/unităţi de cult sau pentru acordarea de burse poate fi depus şi de către beneficiarii sumei redirecţionate, măsura fiind însă tranzitorie, informează Ministerul Finanţelor.

„Pentru aplicarea unitară la nivel naţional a prevederilor legale prin circulara transmisă structurilor teritoriale ale ANAF se clarifică posibilitatea depunerii formularului 230 şi de către entitatea nonprofit/unitatea de cult beneficiară a sumei redirecţionate.

Măsura este tranzitorie, până la generalizarea depunerii tuturor formularelor prin mijloace electronice de transmitere la distanţă prin intermediul SPV care reprezintă un alt obiectiv strategic al Ministerului Finanţelor Publice”, precizează sursa citată.