Fondurile Prima casă sunt insuficiente


prima casaSăptămâna trecută, Guvernul României a aprobat suplimentarea cu 500 mil. lei a plafonului de garanţii pentru programul de creditare Prima Casă. Banii vor ajunge pentru aproximativ 5.500 de români, la valoarea medie a împrumuturilor acordate în ultimele luni.

Astfel, prin această nouă suplimentare, valoarea finanţărilor acordate prin acest program va ajunge aproape de nivelul din 2015, adică aproximativ 1,2 mld. euro împărţite la 30.000 de credite.

Fondurile limitate dau puţine şanse românilor care se hotărăsc să contracteze un împrumut Prima Casă, fiindcă se acordă prioritate dosarelor aflate la bănci în diferite stadii de aprobare.

Totodată, Executivul a mai hotărât ca plafonul de garanţii alocat românilor stabiliţi în străinătate să poată fi accesat de orice solicitant eligibil, în cazul în care fondurile rămân neutilizate. În acelaşi timp, de acum, statul va putea emite promisiuni de garantare şi persoanelor care au cupărat deja o locuinţă prin intermediul Prima Casă şi vor să o vândă, cu condiţia ca noua proprietate cumpărată să fie mai mare şi mai scumpă.