Fonduri europene pentru dezvoltarea domeniului energiei regenerabile


LC-Olesea
În 22 mai 2014 ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a semnat, la Timişoara, zece proiecte axate pe dezvoltarea domeniului energiei regenerabile, cu finanţare de la UE, în valoare totală de 109 milioane de lei, patru proiecte fiind selectate pentru judeţul Timiş.

Teodorovici a anunțat că din banii europeni primiți 49 de milioane de lei sunt nerambursabili. Semnarea proiectelor de finanțare presupune și o serie de parteneriate între mediul privat şi universităţi din ţară.

Cele patru proiecte din județul Timiș care vor beneficia de banii europeni vizează următoarele aspecte:
realizarea unei hale şi achiziţionarea echipamentelor pentru testarea de panouri fotovoltaice,
– dezvoltate noilor tehnologii eficiente energetic,
– eficientizarea energetică a blocurilor din Timişoara,
– utilizarea deşeurilor pentru producerea de energie.

Ministrul Fondurilor Europene a mai precizat că în ultimii doi ani România a beneficiat de peste cinci miliarde de euro. Pe viitor România îşi propune să atragă 43 de miliarde de euro de la Uniunea Europeană.