Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții va fi gestionat de Ministerul de Finanțe


Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții va fi gestionat de Ministerul de Finanțe, iar ministerele care au administrat până acum companiile din cadrul fondului vor păstra anumite competențe legate de coordonare, a declarat ministrul Energiei.

Acesta a mai spus: “Prin programul de guvernare, unul din obiectivele strategice este fondul suveran de investiții, important pentru dezvoltarea economică a României, care va fi un motor economic de dezvoltare. Din punctul meu de vedere, toate companiile, nu doar din domeniul energiei, pentru că vorbim de un fond de investiții la nivel general, toate companiile care sunt pe profit, care au capitalizare puternică din orice domeniu, ar trebui să fie în acest fond, aceasta în funcție de comunicarea pe care o vom avea cu Comisia Europeană și în funcție de deciziile privind competiția, să nu creăm probleme”.