Fondul mutual pentru fermieri, funcţional din 30 iunie 2013


BugetPotrivit declaraţiilor Ministrului Agriculturii şi dezvoltării rurale, Daniel Constantin, un fond mutual pentru fermieri va fi funcţional în România începând de pe 30 iunie 2013.

“Va fi o modalitate suplimentară, utilizată în multe state europene, de sprijinire şi autosprijinire a fermierilor în cazul unor situaţii speciale, care vizează complementaritatea cu despăgubirile date de societăţile de asigurări. Acestea, din păcate, nu ajută fermierul pentru toate riscurile, între care seceta ori pierderile înregistrate în cazurile excepţionale, cum au fost în România aflatoxina sau gripa aviară din anul 2006. Dacă aveam aceste fonduri mutuale la acel moment s-ar fi sprijinit exact pierderile de venit pe care le înregistrau fermierii respectivi”, a precizat ministrul Daniel Constantin.

Participarea fermierilor la un asemenea fond mutual va fi una benevolă, a mai adăugat ministrul.