Firmele care deţin farmacii pot comercializa en gros medicamente


Companiile care deţin farmacii pot avea în portofoliu şi firme distribuitoare de medicamente, potrivit unei legi adoptate de parlament. Pacienţii se tem că, astfel, firmele vor putea inventa scheme prin care să retragă unele medicamente din farmacii şi să le trimită la export, la preţuri mult mai mari. Cu toate că asemenea manevre ar fi ilegale.

Suedia, Olanda şi Danemarca sunt ţările europene în care ajung cel mai des medicamentele destinate pacienţilor români. Este o practică legală, dar care îi lasă pe bolnavii noştri fără medicamente împotriva bolilor cardiovasculare, oncologice şi neurologice. Şi copiii au de suferit. Numai în ultima vreme, distribuitorii au vrut să retragă de pe piaţa din România 5.000 de doze de vaccin împotriva rujeolei. Toate pastilele şi vaccinurile sunt vândute pe alte pieţe în care preţurile sunt chiar şi de 10 ori mai mari decât în ţara noastră.

Parlamentul a adoptat o lege care permite firmelor ce deţin farmacii să comercializeze şi en gros medicamente. Asociaţiile de pacienţi, companiile farmaceutice şi distribuitorii spun că, din cauza acestei măsuri, bolnavii români vor găsi şi mai greu medicamentele de care au nevoie.