Finalul anului va aduce adoptarea legii parteneriatului public privat!


Legea parteneriatului public-privat va fi adoptată, cu siguranță, până la finele acestui an, și va fi avizată inclusiv ca lege bancabilă, a declarat ministrul pentru Mediul de Afaceri.

Ministrul a mai declarat: “România oferă, astăzi, cel mai mare ajutor de stat ca și valoare, în comparație cu țările din jur, iar acest lucru este extrem de atractiv. Ne apropiem de finalul dezbaterilor pe parteneriatul public-privat și mulțumesc Băncii Mondiale pentru sprijinul pe care ni l-au acordat în Grupul de lucru pe care l-am condus, dar și celorlalți care au participat: Banca Europeană pentru Dezvoltare, coalițiile. Cu siguranță, până la sfârșitul acestui an, Legea parteneriatului public-privat va fi adoptată. Este un element foarte important pentru investitorii cu care mă întâlnesc în străinătate și foarte mulți vor să înțeleagă mai bine ce se poate face în România, acum că va exista acest cadru legal în foarte scurt timp. Vreau să vă spun că sunt proiecte foarte mari: de la autostrăzi la spitale, la instituții de învățământ, servicii publice. Am simplificat foarte mult procedurile în forma pe care noi am propus-o, există o limită care se decide în final, până la care un proiect să intre în Guvern. Trebuie să înțelegem că se creează acum un cadru pentru noi proiecte pe care Guvernul României le poate dezvolta în parteneriate public-private, ceea ce este o oportunitate. Legea pe care am produs-o este una foarte bună și va fi inclusiv avizată ca lege bancabilă, ceea ce este foarte important pentru noi, ca țară”.