Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) primeşte, începând din data de 3 mai, proiecte pentru înfiinţarea sau dezvoltarea plantaţiilor pomicole, în cadrul unei sesiuni cu un buget de aproape o sută de milioane de euro.

Ajutorul financiar nerambursabil acordat este de 90% din valoarea eligibilă a investiţiei, fermierii putând aduce, în anumite condiţii, o contribuţie în natură în cadrul proiectului.

Fermierii care deţin livezi, dar şi cei care doresc înfiinţarea unor exploataţii pomicole pot solicita, până la data de 31 iulie 2017, un ajutor financiar nerambursabil de până la 1.050.000 euro, prin intermediul submăsurii 4.1.A din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR 4.1.A).

Prin intermediul acestei submăsuri, fermierii, dar şi alte categorii de antreprenori, pot dezvolta sau înfiinţa livezi din numeroase specii pomicole precum: măr, păr, cireş, cais, piersic şi nectarin, nuc, alun, castan etc.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Responses are currently closed, but you can trackback from your own site.

Comments are closed.