Efectul pestei porcine este importul masiv!


Carnea și organele au devenit în primele șase luni ale anului produsele agroalimentare cu cele mai mari importuri valorice. Am ajuns să importăm mai multă carne decât fructe.

Românii au consumat în primele șase luni ale anului mâncare de import în valoare de peste 3,7 miliarde de euro, din care aproximativ 10% carne și organe (364,2 milioane de euro), indică datele Institutului Național de Statistică. Raportat la perioada similară a anului trecut, INS a raportat o creștere a importurilor totale de numai 2%, dar se observă o schimbare a clasamentului produselor importate. În primul semestru al lui 2017,  cel mai mult am importat fructe (333,9 milioane de euro, reprezentând 9,1% din valoarea totală a importurilor de produse agroalimentare ), iar apoi carne (323 de milioane de euro reprezentând 8,8% din valoarea totală a importurilor de produse agroalimentare).

Importurile de fructe au totalizat în primul semestru al acestui an 362,1 milioane de euro, adică 9,6% din valoarea totală a importurilor de produse agroalimentare în timp ce legumele aduse de peste granițe au majorat valoarea totală a importurilor cu 260,6 miliane de euro, față de 271,2 milioane de euro cu un an în urmă.

În ceea ce privește deficitul balanței comerciale, acesta este similar cu cel din primul semestru al anului trecut, adică aproximativ 1 miliard de euro, în condițiile în care valoarea exporturilor a crescut cu aproximativ 7%, până la aproximativ 2,7 miliarde de euro.