Dosarul electronic de sănătate poate deveni obligatoriu


medic
Începând cu anul 2016, dosarul electronic de sănătate ar putea fi obligatoriu.

În prezent, dosarul electronic de sănătate virtual este opţional.

În acest moment, peste 5,2 milioane de români au fost de acord să aibă un dosar electronic, însă puţini sunt cei care au acceptat ca medicul să noteze tot istoricul lor medical. Şi mai puţini sunt cei care şi-au accesat dosarul. Doar un pacient din 700 a studiat datele înscrise.

“Există în ţările europene. Ne gândim şi noi la o obligativitate, dar în momentul în care vor participa la dosarele electronice absolut toţi furnizorii de servicii medicale. Într-un an de zile dosarul ar trebui să fie complet”, a declarat preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea.

Un dosar are cinci secţiuni. Prima reprezintă “Sumarul de urgenţă”, accesibil medicilor mai ales în situaţii critice şi conţine date precum grupa de sânge, RH-ul ori bolile cronice. Urmează apoi secţiunile care conţin istoricul medical, antecedentele declarate, documentele și datele personale, care sunt accesibile numai cu acordul pacientului.

Unicul proprietar al datelor este pacientul. El poate accesa acest dosar cu ajutorul unei parole înmânate de medic.

,