Declarația pe propria răspundere


Modificări în organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul EuropeanBiroul Electoral Central (BEC) a adoptat o decizie potrivit căreia alegătorii care nu votează la alegerile prezidențiale în localitatea de domiciliu, precum și cei din străinătate trebuie să completeze o declarație pe propria răspundere.

Prin declaraţia pe propria răspundere alegătorii își asumă că nu au mai votat și nu vor mai vota la acel tur de scrutin.

În cazul în care alegătorul nu ştie să scrie, președintele biroului electoral al secției de votare sau membrul desemnat de acesta completează declarația pe propria răspundere a alegătorului cu datele înscrise în actul de identitate, menționând faptul că alegătorul respectiv a declarat că nu știe să scrie și că datele personale ale alegătorului corespund cu cele înscrise în actul de identitate.

Potrivit deciziei, în categoria alegătorilor care completează declaraţia pe propria răspundere intră cei care se prezintă la vot și dovedesc cu actul de identitate că domiciliază în raza teritorială a secției de votare respective, însă au fost omiși din copia listei electorale permanente; cei care în ziua votării se află în altă comună, oraș sau municipiu decât cel de domiciliu; membrii biroului electoral al secției de votare, persoanele însărcinate cu menținerea ordinii și care nu sunt înscrise în copia listei electorale permanente din acea secție; alegătorii care votează la secțiile de votare din străinătate, de asemenea, alegătorii care își exercită dreptul de vot prin intermediul urnei speciale.

,