Cum poate fi menţinută atractivitatea energiei verzi?


energie
Reducerea schemei de sprijin în sectorul energiei produse din surse regenerabile se va realiza mai devreme decât se aşteaptă investitorii. Liderii asociaţiilor din domeniu anunţă cu mare vervă sume colosale de trei-patru miliarde de euro care nu vor mai veni în România din cauza modificării regulilor în timpul jocului. În acelaşi timp, producătorii de energie convenţională sunt nevoiţi să-şi vândă marfa la preţuri tot mai reduse.

Legislaţia privind reducerea schemei de sprijin este aproape definitivată; Emil Calotă, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, a anunţat recent că în următoarele zile va prezenta raportul energiei verzi pe 2012, urmând să fie redus numărul de certificate verzi pe sursele pe care a existat o supracompensare: eolian, biomasă, hidro şi fotovoltaic.

„Documentul va arăta, în baza unor analize tehnice, care tehnologii sunt supracompensate. Acolo vom reduce numărul de certificate“, a spus Calotă. Între timp, preţul maxim al unui certificat verde a fost ajustat cu inflaţia de către ANRE, ajungând astfel la puţin peste 57 de euro. Ministrul energiei, Constantin Niţă, a anunţat, la începutul lunii martie, că are în plan reducerea atât a numărului de certificate verzi alocate, cât şi a valorii maximale. Lucian Boghiu spune că actuala schema de sprijin (2 certificate verzi la fiecare MWh livrat în sistem de parcurile eoliene, 6 certificate la fotovoltaic sau 2-3 în cazul microhidrocentralelor şi la biomasă), este foarte rentabilă pentru investitori.