Creşte tariful pe caz ponderat la spitalele de linia întâi


coplata
Spitalele care tratează cazuri de mare complexitate încasează foarte puţin şi înregistrează arierate, a declarat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu. Potrivit ministrului, 30% din spitalele din România consumă 80% din resurse.

Nicolăescu a făcut referire la faptul că tariful pe caz rezolvat la Institutul Oncologic Cluj Napoca este 1.444 lei, la fel ca la un spital orăşenesc, la Spitalul de Urgenţă Floreasca tariful este de 1.617 lei, la Spitalul Universitar 1.537 lei, iar la Spitalele judeţene din Cluj Napoca, Constanţa şi Craiova tariful este de 1.444 lei.

Ministrul Sănătăţii a anunţat, la o dezbatere privind Contractul cadru, că această situaţie se va schimba, iar tariful pe caz ponderat la spitalele de linia întâi, cele mai complexe, va creşte la 1.800 de lei, acesta va putea fi majorat cu indicele de complexitate al cazurilor.

Eugen Nicolăescu şi-a exprimat speranţa că măsurile luate vor duce la reducerea numărului internărilor nejustificate din spitale.

Ministrul Sănătăţii a spus că se vor introduce liniile de gardă obligatorii şi la spitalele private. Acestea din urmă sunt obligate să plătească unităţilor publice cu paturi costurile efective realizate pentru cazurile transferate la unităţile sanitare publice, indiferent de patologie şi de termenul de la momentul internării până la cel al transferului, în termen de maxim 30 de zile de la data emiterii facturii. Nerespectarea acestor prevederi conduce la rezilierea contractului.

În prevederile noului act normativ s-a prevăzut un tarif de 200 de lei pe zi pe care spitalele publice şi private îl încasează de la asiguraţi pentru serviciile hoteliere(cazare şi masă) cu un grad ridicat de confort, peste confortul standard, acordate la cererea acestora.