Contestaţii pe Legea parteneriatului public-privat


curtea-constitutionala

Parlamentarii PDL şi PNL au contestat la Curtea Constituţională Legea parteneriatului public-privat aprobată în Parlament în forma iniţiată de Guvern, fiind respinse observaţiile preşedintelui Traian Băsescu.

Contestaţia vizează modalitatea în care pot fi reziliate contractele încheiate între partenerul public şi partenerul privat.

Autorii contestaţiei critică articolul 38 al legii care oferă posibilitatea denunţării unilaterale a contractului de parteneriat public-privat, “cu notificarea prealabilă a partenerului privat şi a societăţii de proiect”, reclamă formularea ambiguă a textului de lege şi nerespectarea normelor de tehnică legislativă.

Parlametarii PNL şi PDL sunt de părerea că Legea parteneriatului public-privat trebuie să includă condiţiile clare de înlocuire a partenerului privat fără organizarea unei noi proceduri de atribuire.