Conducătorii auto vor putea obține, prin proceduri simplificate, duplicatul cărții de identitate a vehiculului


Guvernul a modificat, prin proiect de lege, Ordonanța Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărții de identitate și certificarea autenticității vehiculelor rutiere în vederea înmatriculării sau înregistrării acestora în România.

Conducătorii auto vor putea obține, prin proceduri simplificate, duplicatul cărții de identitate a vehiculului, emis de RAR, în cazul pierderii, furtului sau distrugerii cărții de identitate a vehiculului sau în cazul neîndeplinirii obligației de a preda noului proprietar cartea de identitate a vehiculului, în cazul înstrăinării acestuia.

De asemenea, se elimină obligativitatea prezentării de către client a avizului autorității competente care a efectuat înmatricularea sau înregistrarea vehiculului, precum și a obligativității de a publica în Monitorul Oficial a anunțul privind pierderea, furtul sau distrugerea cărții de identitate a vehiculului.

O altă noutate constă în completarea situațiilor în care se poate emite un duplicat al cărții de identitate a vehiculului pentru toate cazurile în care, la înstrăinarea vehiculului, ultimul proprietar nu transmite dobânditorului cartea de identitate a vehiculului.