Comisia Europeană va demara procedurile de infringement împotriva României


Comisia Europeană a înştiinţat Guvernul de la Bucureşti despre demararea procedurilor de infringement împotriva României, potrivit unui document intrat în posesia noastră.

“Comisia Europeană consideră că România nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin în temeiul articolului 5 alineatul 2 din Directiva privind performanţa energetică a clădirilor.

În conformitate cu articolul 258 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, Comisia invită Guvernul dumneavoastră să îşi prezinte observaţiile cu privire la cele de mai sus în termen de două luni de la primirea prezentei scrisori”, se arată într-o scrisoare semnată de Comisarul European pentru Energie.