Comisia Europeană va declanşa procedura de infringement împotriva a trei state europene


Comisia Europeană va declanşa procedura de infringement (încălcarea prevederilor tratatelor Uniunii Europene) împotriva a trei state membre central şi est-europene – Polonia, Ungaria şi Republica Cehă – care nu au respectat deciziile Uniunii Europene privind redistribuirea solicitanţilor de azil între ţările membre.

Executivul comunitar urmează să trimită marţi scrisori de notificare oficială autorităţilor de la Varşovia şi Budapesta, după cum au declarat trei diplomaţi şi oficiali UE. Alţi doi diplomaţi au precizat că pe lista destinatarilor se află şi Praga.

Aceste scrisori marchează primul pas al procedurii de infringement pe care Comisia Europeană (CE) o poate lansa în cazul în care un stat membru nu respectă obligaţiile care îi revin în conformitate cu tratatele şi deciziile UE.