Comisia Europeană a semnat un memorandum pentru a institui un fond comun de investiţii


Comisia Europeană și Coaliția Breakthrough Energy au semnat un memorandum de înțelegere pentru a institui „Breakthrough Energy Europe”, un fond comun de investiții care va ajuta companiile europene inovatoare să se dezvolte și să introducă pe piață tehnologii energetice nepoluante revoluționare, potrivit unui comunicat.

Se preconizează ca fondul Breakthrough Energy Europe, care va avea un buget de 100 de milioane de euro, va fi operațional în 2019.

Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene: „Europa trebuie să continue să joace rolul de lider în combaterea schimbărilor climatice, atât pe teritoriul său, cât și la nivel mondial. Trebuie să depunem eforturi pentru modernizarea economiei și industriei europene pentru a atinge obiectivele ambițioase stabilite în vederea protejării planetei. Reunirea investițiilor publice și private în cadrul unor noi tehnologii energetice nepoluante inovatoare facilitează soluțiile pe termen lung pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Dacă Europa dorește să aibă un viitor care să garanteze bunăstarea tuturor cetățenilor ei, acesta va trebui să fie unul favorabil climei și sustenabil.”

,