Comisia Europeană a prezentat un plan de acţiune pentru dezvoltarea unei bioeconomii durabile


Comisia Europeană (CE) a prezentat un plan de acţiune pentru dezvoltarea unei bioeconomii durabile şi circulare care să servească la dezvoltarea societăţii, a mediului şi a economiei în Europa, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Comisia Europeană consideră că statele membre şi regiunile, în special în Europa Centrală şi de Est, au un vast potenţial insuficient utilizat de valorificare a biomasei şi a deşeurilor. Pentru a remedia această situaţie, Executivul comunitar va elabora o agendă strategică de implementare a dezvoltării durabile a produselor alimentare şi agricole, a silviculturii şi a produselor ecologice.

De asemenea, CE va institui, în cadrul programului Orizont 2020, un mecanism de sprijinire a politicii UE în domeniul bioeconomiei, cu scopul de a elabora agende naţionale şi regionale privind bioeconomia şi va lansa acţiuni pilot pentru dezvoltarea de bioeconomii în zonele rurale, de coastă şi urbane, de exemplu în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor sau stocarea carbonului în sol.

Strategia în domeniul bioeconomiei face parte din eforturile CE de a oferi un nou impuls pentru locuri de muncă, creştere economică şi investiţii. Aceasta urmăreşte să îmbunătăţească şi să intensifice utilizarea durabilă a resurselor regenerabile pentru a răspunde provocărilor globale şi locale, cum ar fi schimbările climatice şi dezvoltarea durabilă.