Comerţul online este în plină ascensiune!


Comerțul online va depăși 2,5 miliarde de euro anul acesta și are potențial de a-și dubla valoarea până în 2020, estimează Asociația Română a Magazinelor Online din România.

Deşi dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene România se situează pe ultimul loc în ceea ce priveşte digitizarea, iar progresele înregistrate în ultimii ani sunt mai degrabă lente, România are perspective foarte bune de creştere în perioada imediat următoare pe fondul măsurilor de dezvoltare a infrastructurii de comunicaţii, dar şi de creştere a competenţelor digitale, după cum arată raportul intermediar privind sectorul digital din UE.

Raportul relevă că România deţine cea mai mare pondere a abonamentelor la Internet din Uniunea Europeană, iar utilizarea serviciilor mobile de bandă largă este în creştere accelerată. Rata digitizării economiei, inclusiv în ceea ce priveşte serviciile publice, şi nivelul competenţelor digitale sunt încă scăzute, însă, România a adoptat Strategia naţională privind Agenda Digitală pentru România 2020 , în februarie 2015.