Ce se află astăzi pe lista de şedinţă a Guvernului?


guvernGuvernul a făcut publică lista proiectelor de acte normative pe care le va discuta în şedinţa de astăzi, 9 februarie.

I.               PROIECTE DE ORDONANŢE DE URGENŢĂ

1.    PROIECT DE ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ  pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.51/2015 privind unele măsuri pentru realizarea de investiţii la operatorii economici din industria de apărare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

II.            PROIECTE DE HOTĂRÂRE

2.    PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru completarea Normelor de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.66/2014 privind aprobarea Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1053/2014.

3.    PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea şi completarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate.

4.    PROIECT DE HOTĂRÂRE privind revocarea şi numirea unor membri în Consiliul director al Fondului Român de Dezvoltare Socială şi pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 350/2013 privind numirea membrilor Consiliului director al Fondului Român de Dezvoltare Socială.

5.    PROIECT DE HOTĂRÂRE privind transmiterea unor imobile aflate în domeniul public al statului, din administrarea Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES în administrarea Ministerului Justiţiei.

6.    PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea modelului steagului comunei Dragomireşti, judeţul Dâmboviţa.

7.    PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea modelului steagului oraşului Mioveni, judeţul Argeş.

8.    PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea modelului steagului comunei Berteştii de Jos, judeţul Brăila.

9.    PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea stemelor comunelor Greceşti şi Urzicuţa, judeţul Dolj.

10.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind rechemarea unui consul general.

III.         MEMORANDUMURI

11.MEMORANDUM cu tema: Aprobarea politicii publice privind implementarea Programului ”PRIMUL CENTRU DE AGREMENT”.

12.MEMORANDUM cu tema: Încredinţarea serviciului de interes economic general la Societatea Naţională ”Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu-Constanţa”-S.A şi acordarea compensaţiei pentru îndeplinirea obligaţiei de serviciu public.

13.MEMORANDUM cu tema: Aprobarea menţinerii domnului Petre Iulian Nicolescu-Secretar de Stat la Ministerul Turismului în calitate de membru al Consiliului de Administraţie al Societăţii Operatorul Pieţei de Energie Electrică şi de Gaze Naturale ”OPCOM” S.A.

14.MEMORANDUM cu tema: demararea demersurilor privind crearea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii.

IV.          NOTE

15.NOTĂ privind înfiinţarea comitetelor/grupurilor interministeriale aferente domeniului resurse minerale.

16.NOTĂ privind organizarea şi desfăşurarea Programului Oficial de Internship, ediţia a V-a.

V.             PUNCTE DE VEDERE

17.Proiecte de puncte de vedere asupra unor proiecte de lege iniţiate de guvernele anterioare aflate în procedură parlamentară la data de 3 ianuarie 2017, potrivit opiniilor exprimate de ministerele/instituţiile iniţiatoare.