Ce noutăţi aduce Codul rutier?


incepator-1

Recent a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 635, din 29 august, Ordonanţa Guvernului nr. 21/2014 care a modificat Codul rutier.

Documentul introduce noutaţi legislative privind recoltarea probelor biologice şi stabileşte că cei care au permisul anulat pentru o faptă care acum nu mai există în Codul penal pot obţine un nou permis.

Conform noilor reglementări, recoltarea probelor biologice se va face doar în condiţiile art. 190, alin. 8 din Codul de procedură penală, care stipulează următoarele: “În cazul conducerii unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe, recoltarea de probe biologice se efectuează din dispoziţia organelor de constatare şi cu consimţământul celui supus examinării, de către un medic, asistent medical sau de o persoană cu pregătire medicală de specialitate, în cel mai scurt timp, într-o instituţie medicală, în condiţiile stabilite de legile speciale”.

Codul rutier stabileşte că dreptul de a conduce un autovehicul îl are numai persoana care posedă permis de conducere valabil, corespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv, care poate fi obţinut doar de persoanele cu domiciliul sau reşedinţa în România ori care dovedesc că se află la studii în Romania pentru o perioadă de cel puţin 6 luni.

Ministerul Afacerilor Interne a elaborat această ordonanţă ce modifică Codul rutier, cu scopul de a reglementa şi clarifica unele aspecte privind modalitatea de stabilire a domiciliului în România.

Astfel, potrivit notei de fundamentare, actul normativ, în vigoare din 1 septembrie, redefineşte şi detaliază criteriile care stabilesc regimul juridic al “reşedintei normale”, stabilind situaţiile concrete care pot prezuma existenţa domiciliului/reşedinţei in România a persoanelor, în vederea solicitării obţinerii permisului de conducere.

De asemenea, în actul normativ sunt transpuse reglementările europene privind utilizarea obligatorie a centurilor de siguranţă şi a sistemelor de siguranţă pentru copii în vehicule.

Din 28 septembrieşoferii vor fi penalizaţi dacă nu pun centuri de siguranţă minorilor. Începând cu aceeaşi dată va fi interzis transportul copiilor cu vârsta de până la 3 ani în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă.