Ce efecte a avut legea care interzice fumatul în spaţii închise?


În primul an şi jumătate de când este în vigoare legea care interzice fumatul în spaţii închise, poliţiştii au descoperit sub 2.200 de contravenţii, imensa majoritate aplicate persoanelor fizice, şi au amendat cu circa 100.000 de euro pe cei care au încălcat legea antifumat, potrivit datelor comunicate pentru Economica de către oficialii Poliţiei Române. O singură unitate a fost închisă pentru că a încălcat sistematic legea antifumat.

Dacă consultăm softuri legislative, ca LexNavigator, pe 17 martie 2016 vom vedea că a intrat în vigoare legea care interzice fumatul în spaţiile închise. Legea (nr. 15 din 2016) interzice fumatul în toate spaţiile publice închise, spaţiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii. Mai mult, legea interzice complet fumatul în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi în cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, de stat şi private.

În primele opt luni ale anului 2017, poliţiştii au depistat 350 de contravenţii în Bucureşti pentru fumat în spaţii închise, pe care le-au sancţionat cu amenzi în valoare totală de 150.000 de lei

Şi în acest an, imensa majoritate a celor prinşi fumând în spaţii închise au fost persoane fizice, sancţionate cu amenzi de la 100 de lei, la 500 de lei.