Ce amenda le poate fi aplicată angajatorilor care nu respectă sărbătorile legale?


Recent am sărbătorit o zi de sărbătoare legală şi dorim să le reamintim angajatorilor amenda de care sunt pasibili dacă nu respectă aceste zile.

Astfel, în cazul în care agenţii economici nu se conformează acestor dispoziţii imperative sunt pasibili de amendă contravenţională de până la 10.000 de lei (art. 260 alin. 1 lit. g din Codul Muncii).

Excepţie de la aceasta regulă fac acele unităţi a căror activitate nu poate fi intreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii.

Codul Muncii, reglementează, în mod expres, faptul că salariaţilor care lucrează în unităţile sanitare şi de alimentaţie publică, precum şi în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii trebuie să li se asigure compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile (art. 142 alin. 1 C. muncii).

În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariaţii beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de baza ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzator muncii prestate în programul normal de lucru. (art. 142 alin. 2 C. muncii)