CCR va discuta sesizarea privind numirea în funcţie a directorului Direcţiei Generale de Protecţie Internă


Curtea Constituțională a României (CCR) discută în 21 iunie sesizarea în legătură cu modificările aduse mecanismului de numire în funcție a directorului Direcției Generale de Protecție Internă (DGPI) din cadrul Ministerului de Interne, prin eliminarea avizului necesar din partea Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

CCR a primit sesizarea de neconstituționalitate a Legii pentru aprobarea OUG 76/2016 privind înființarea, organizarea și funcționarea Direcției Generale de Protecție Internă a Ministerului Afacerilor Interne.

În 23 mai, s-a anunțat că a fost sesizată CCR cu privire la modificările aduse mecanismului de numire în funcție a directorului DGPI, prin eliminarea avizului necesar din partea CSAT.