CCR a admis parţial sesizarea privind modificările Codului de procedura civilă


Curtea Constituţională a României a admis parţial sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură cu modificările aduse Legii referitoare la Codul de procedură civilă.

CCR precizează că a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată, constatând că dispoziţiile art. I pct. 37 şi pct. 58 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. În schimb, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că art. III pct. 3 şi pct. 4 din actul normativ sunt neconstituţionale.