Câştigul salarial mediu nominal net este în creştere!


Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 2.688 lei în luna septembrie, în creştere cu 19 lei (+0,7%) faţă de august, în timp ce câştigul mediu brut a crescut la 4.482 lei, cu 0,7% mai mare decât în luna precedentă, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (6.465 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.567 lei).

Comparativ cu luna septembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 13,1%.

Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 107,7%. Indicele câştigului salarial real a fost de 100,2% pentru luna septembrie 2018 faţă de luna precedentă.

Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 192,1%, cu 0,5 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna august 2018.

, ,