Care sunt ultimele acte normative adoptate de Guvern?


Actele normative adoptate sau de care Guvernul a luat act în ședința din 5 mai 2017 sunt următoarele:

I. PROIECTE DE LEGI
1. PROIECT DE LEGE pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind intensificarea cooperării în prevenirea şi combaterea infracţiunilor grave, semnat la 5 octombrie 2015 la Washington
2. PROIECT DE LEGE privind comparabilitatea comisioanelor aferente conturilor de plăţi, schimbarea conturilor de plăţi şi accesul la conturile de plăţi cu servicii de bază

II. ORDONANȚE DE URGENȚĂ
1. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind gestionarea financiară a fondurilor externe nerambursabile aferente Mecanismului financiar Spaţiul Economic European 2014-2021 şi Mecanismul financiar norvegian 2014-2021
2. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea art.38 din Legea nr.207/2016 privind reglementarea marketingului înlocuitorilor laptelui matern

III. HOTĂRÂRI

1. HOTĂRÂRE pentru completarea art.134 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.257/2011
2. HOTĂRÂRE privind stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/425 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 martie 2016 privind echipamentele individuale de protecţie şi de abrogare a Directivei 89/686/CEE a Consiliului
3. HOTĂRÂRE privind modificarea anexei nr. 13 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, prin scoaterea unor imobile din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, ca urmare a retrocedării acestora persoanelor îndreptăţite, respectiv ca urmare a pieirii bunului