Canada a confirmat ridicarea vizelor pentru cetăţenii români în două etape


viza_canadaÎn urma semnării tratatului CETA, Guvernul a anunţat că Canada a confirmat ridicarea vizelor pentru cetăţenii români în două etape, parţial de la 1 mai 2017 şi total de la 1 decembrie 2017.

“Guvernul României salută decizia Guvernului Canadei de a elimina complet vizele pentru cetăţenii români începând cu 1 decembrie 2017. Această decizie se regăseşte în declaraţia Summitului UE-Canada şi confirmă eforturile depuse de Guvernul României pentru a ajunge la acest rezultat”, se precizează într-un comunicat al Executivului.

Instituţia menţionează că, “în urma discuţiilor intense din ultimele luni între cei doi prim-miniştri, Dacian Cioloş şi Justin Trudeau”, Guvernul Canadei a confirmat angajamentul de elimina total regimul de vize pentru toţi cetăţenii români, începând cu 1 decembrie 2017, după o primă etapă de liberalizare parţială de la 1 mai 2017.

Astfel, în perioada de până la momentul eliminării depline a regimului de vize, Canada va introduce o ridicare parţială a vizelor pentru cetăţenii români eligibili care călătoresc în această ţară. Prin urmare, la 1 mai 2017, cetăţenii români care au deţinut o viză canadiană temporară în ultimii 10 ani (Canadian temporary resident visa) sau care deţin, în prezent, o viză validă, valabilă pentru Statele Unite (valid US non-imigrant visa), vor putea să viziteze sau să tranziteze Canada pe baza unei autorizaţii electronice de călătorie (eTA) în loc de viză.