Camera Deputaţilor a adoptat înfiinţarea Avocatului Copilului!


La inițiativa Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Camera Deputaților a adoptat înființarea Avocatului Copilului.

20 noiembrie reprezintă ziua semnării Convenției ONU cu privire la drepturile copilului, devenind astfel Ziua Internațională a drepturilor copilului, la nivel internațional.

Prin ratificarea acestei Convenții în anul 1990, România s-a angajat să transpună prevederile acesteia în legislația națională, impunând astfel drepturile copilului pe agenda publică.

Anul acesta Ziua Internațională a drepturilor copilului a venit cu o semnificație suplimentară pentru că plenul Camerei Deputaților a adoptat proiectul de lege privind modificarea și completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatului Poporului, proiect inițiat de Ministerul Muncii și Justiției Sociale împreună cu Ministerul Justiției.

Prin noua lege se înființează Avocatul Copilului, ca structură distinctă în cadrul instituției Avocatului Poporului, iar copiii României vor avea astfel la îndemână o nouă instituție care le va apăra interesele și le va face auzită vocea, intervenind acolo unde drepturile lor ar putea fi încălcate de către orice persoană, instituție, autoritate, din mediul public sau privat.

România se aliniază astfel recomandărilor formulate de Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului, care a considerat că prin înființarea acestei noi instituții, copiii vor avea alături un partener independent, care le poate fi alături, devenind vocea lor în raport cu ceilalți parteneri instituționali.

Ministerul Muncii și Justiției Sociale și Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție îi asigură pe toți copii că le va fi în continuare alături pentru protejarea și afirmarea drepturilor lor.