Aviz pozitiv pentru organizarea unui referendum național


votComisiile juridice ale Camerei Deputaților și Senatului au dat marți aviz pozitiv în unanimitate solicitării președintelui privind declanșarea procedurilor pentru organizarea unui referendum național.

S-a susţinut de către deputatul opoziţiei că: “Problematica care se pune în referendum este una pe care și noi o susținem. Suntem pentru, însă din punctul nostru de vedere, în momentul când se cere avizul Parlamentului consultativ, înseamnă că cel căruia i se cere un aviz trebuie să știe în legătură cu ce se dorește, adică ce va urma să se facă, altfel ajungem la neglijența în serviciu. Ca atare, având în vedere că textul pe care l-am primit nu conține o întrebare, ci un enunț foarte larg, ar fi bine prin ceea ce spunem noi, punctul nostru de vedere, să avem într-o formă sau alta o formulare care să trimită la ideea ca această consultare să aibă o singură întrebare și cu textul exact cu care am fost sesizați de președinte și nu de altă natură”.