Au fost publicate un set de orientări referitoare la legislaţia UE privind siguranţa alimentară


Comisia Europeană (CE) a publicat setul de orientări referitoare la legislația UE în materie de siguranță alimentară și de protecție a consumatorilor care se aplică în cazul produselor cu dublu standard de calitate, se arată într-un comunicat al forului comunitar.

Cu ajutorul acestor orientări, autoritățile naționale vor putea să stabilească dacă societățile comerciale încalcă dispozițiile UE atunci când calitatea produselor pe care le vând diferă în funcție de țară.

Cu ocazia discursului privind starea Uniunii din 13 septembrie președintele Comisiei Europene, a declarat: „Nu voi accepta ca în unele părți ale Europei să se vândă alimente de o calitate mai scăzută decât în alte țări, deși ambalajul și marca sunt identice. Acum trebuie să conferim autorităților naționale competențe sporite pentru a elimina orice practici ilegale, oriunde există acestea”.