Aprobarea unui memorandum privind susţinerea a 4 scheme de ajutor de minimis


baniiiiiiiii_44961100Guvernul României a aprobat un memorandum cu privire la sprijinirea a 4 scheme de ajutor de minimis pentru programele de încurajare și de stimulare a înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, primele dintre cele 10 programe naționale adresate antreprenorilor în anul curent.

Astfel, cele 4 scheme de minimis sunt concepute ca programe multianuale până în 2020 cu finanțare de la bugetul de stat, iar selecția beneficiarilor se face prin înscriere anuală, în limita bugetului alocat fiecărui program, prin legea bugetului de stat.

Pentru anul 2016, “Programul de dezvoltare a activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață” are un buget alocat de 21,049 milioane de lei.

De asemenea, “Programul pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanți în afaceri” are un buget de 22,7 milioane de lei în anul curent, evaluându-se cel puţin 501 de beneficiari.

Pentru acest an, schemele de minimis pentru sprijinirea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii implementate prin 10 programe naționale sunt bugetate cu suma de 159,490 milioane de lei.