Amenzile pentru rovinietă, nule fără semnătura agentului constatator


rovineta

Şoferii care au primit amenda pentru rovinietă prin poştă pot cere anularea amenzii pe motiv că procesele verbale nu sunt semnate de un agent constatator. Mai mult, şoferii care au plătit deja o amendă cu semnătură electronică îşi vor primi banii înapoi.

Potrivit unui comunicat de presă procesele-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor privind neplata rovinietei, transmise pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator – decizia ÎCCJ, în urma admiterii recursului în interesul legii formulat de Avocatul Poporului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 6 (dosar nr. 14/ 2014) din 16 februarie 2015, a admis recursul în interesul legii formulat de către Avocatul Poporului în data de 27 noiembrie 2014, prin care a fost sesizată problema de drept referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/ 2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi a Legii nr. 455/ 2001 privind semnătura electronică, din punct de vedere al semnăturii agentului constatator necesară legalităţii procesului-verbal de contravenţie, pentru contravenţiile sancţionate de Ordonanţa Guvernului nr. 15/ 2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, modificată şi completată.