Ajutor de minimis privind eficienţa energetică


conversie credit

Ordinul ministrului economiei nr. 1212/2014 privind aprobarea Schemei de ajutor de minimis pentru “Finanţarea proiectelor din Programul Eficienţă energetică (RO 05) din cadrul Mecanismului financiar al Spaţiului Economic European 2009-2014″, a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 786/2014.

Schema de ajutor de minimis are ca scop sprijinirea finanţării acordate întreprinderilor mici şi mijlocii pentru realizarea investiţiilor iniţiale în vederea valorificării eficienţei energetice în industrie, care va contribui la dezvoltarea regională durabilă a României, stimularea dezvoltării economice şi creşterea coeziunii sociale a regiunilor în care sunt implementate, şi se referă operatorilor economici, întreprinderi mici şi mijlocii (IMM-uri), din sectoarele industriale, care realizează investiţii iniţiale în oricare dintre cele 8 regiuni de dezvoltare ale României.

Schema se aplică până la data de 30 aprilie 2016, numărul estimat de beneficiari fiind de 30. Limitele valorii eligibile pentru fiecare proiect sunt între 60.000 euro şi 200.000 euro, care vor fi acordate în mai multe tranşe, iar valoarea maximă a finanţării (intensitatea ajutorului de minimis) este de 90% din costurile eligibile, respectiv maximum 200.000 euro. De asemenea beneficiarul, din surse proprii sau atrase, suportă diferenţa până la valoarea totală a costurilor eligibile. Beneficiarul trebuie să aducă o contribuţie financiară de cel puţin 10% din costurile eligibile, din resurse personale, sub o formă care să nu facă obiectul vreunui ajutor de stat sau de minimis. Activele achiziţionate trebuie să fie noi.

Investiţia realizată cu sprijin financiar în cadrul schemei de ajutor de minimis trebuie menţinută în regiunea beneficiară pentru o perioadă de cel puţin cinci ani de la data finalizării lucrărilor.