Ajutoare din rezerva de stat pentru populaţia afectată de inundaţii


guvern
Potrivit ultimelor noutăţi legislative, în şedinţa Guvernului din 31 iulie a fost aprobată Hotărârea privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unei cantităţi de motorină şi acordarea acesteia ca ajutor umanitar intern de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru protecţia populaţiei afectate din judeţul Vaslui.

Prin acest act normativ s-a avut în vedere scoaterea din rezervele de stat şi acordarea sub formă de ajutoare umanitare de urgenţă, cu titlu gratuit, a 30 de tone de motorină.

Produsul care se scoate provine din stocurile disponibile ale rezervelor de stat, motiv pentru care în anul 2014 nu mai este necesară reîntregirea acestor stocuri.

De asemenea, au fost aprobate H.G. privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantităţi de produse şi acordarea acestora ca ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru protecţia populaţiei afectate de inundaţii din judeţele Olt, Argeş, Dolj şi Vâlcea.