Adoptarea hotărârii privind înfiinţarea a 42 de comisii de insolvenţă


lcConform unui comunicat transmis de guvern în data de 13 ianuarie, Executivul a adoptat actul normativ prin care se vor crea comisiile de insolvenţă la nivel central şi teritorial. Aceasta reprezintă una dintre etapele incluse în planul de acţiune al implementării legii cu privire la procedura insolvenţei persoanelor fizice.

Astfel, comisia de insolvenţă la nivel central va avea 5 membri titulari şi 5 supleanţi, numiţi pentru un mandat de trei ani.

Aceştia vor întocmi şi actualiza, cel puţin de două ori pe an, lista administratorilor procedurii şi a lichidatorilor pentru procedura insolvenţei persoanelor fizice, dar şi a evaluatorilor din corpul propriu. De asemenea, vor întocmi cu susţinerea aparatului tehnic şi vor aproba prin decizie criteriile generale pentru stabilirea nivelului de trai rezonabil.