Activarea Comandamentului multinaţional de Sud-Est al NATO, cu sediul în Bucureşti


imagesLa data de 1 decembrie, s-a desfăşurat ceremonia de activare a Comandamentului multinaţional NATO de divizie Sud-Est (HQ MND-SE), în prezenţa ministrului Apărării Naţionale, Mihnea Motoc, şi a şefului Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, fiind una dintre măsurile stabilite la summitul NATO din Ţara Galilor.

“Înfiinţarea acestei structuri NATO de comandă-control face parte – alături de activarea, în luna septembrie, a Unităţii de Integrare a Forţelor NATO (NFIU-NATO Force Integration Unit) – din măsurile stabilite în Planul de acţiune al Alianţei pentru creşterea capacităţii operaţionale, adoptat la Summit-ul NATO din Ţara Galilor, din 2014”, precizează un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale.

Conform MAPN, înfiinţarea acestui comandament aliat la Bucureşti, ca şi a Unităţii NATO de Integrare a Forţelor NATO, este o măsură esenţială de asigurare a ţării noastre ca stat-membru al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord în contextul evoluţiei situaţiei de securitate din regiune.

La eveniment a fost prezent locţiitorul comandantului Comandamentului Aliat Întrunit de la Napoli, generalul-locotenent Alain Parent.