Acord privind patrularea comună la frontiera de stat româno-ucraineană


afacereProiectul de lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind patrularea comună la frontiera de stat româno-ucraineană, și Hotărârea pentru aprobarea Protocolului între Ministerul Afacerilor Interne din România, prin Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, și Administrația Serviciului Frontierei de Stat a Ucrainei, pentru punerea în aplicare a Acordului, au fost aprobate de Executiv.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, patrularea comună vizează: asigurarea controlului respectării regimului juridic al frontierei de stat comune în scopul prevenirii ilegale a frontierei de stat de către persoane, mijloace de transport și mărfuri în afara punctelor de trecere a frontierei de stat; prevenirea și combaterea migrației ilegale și a infracțiunilor conexe acesteia; descoperirea și reținerea persoanelor care au trecut sau au încercat să treacă frontiera de stat ilegal, a celor implicate în racolarea, îndrumarea sau călăuzirea unei sau mai multor persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, precum și organizarea acestor activități, dar şi schimbul de experiență în domeniul asigurării supravegherii frontierei de stat.

Patrularea comună se desfășoară în limitele zonelor de responsabilitate ale structurilor de frontieră ale Inspectoratelor Teritoriale ale Poliției de Frontieră Române și Gărzii de Coastă din cadrul Poliției de Frontieră Române sau ale Serviciului Frontierei de Stat a Ucrainei, în funcție de situația la frontiera de stat și de regulă, în apropierea frontierei de stat comune, se mai arată în comunicat.