Prevederi privind organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari


0d582422d9bacd7b7e4335f7908c36c6Aspectele juridice, economice şi tehnice cu privire la înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari sunt reglementate prin Legea nr. 230/2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 490 din 23 iulie 2007.

Potrivit actului normativ asociaţia de proprietari are drept scop administrarea şi gestionarea proprietăţii comune care, pe lângă drepturi, impune obligaţii pentru toţi proprietarii. Asociaţia de proprietari se înfiinţează prin acordul scris a cel puţin jumătate plus unu din numărul proprietarilor apartamentelor şi spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, din cadrul unei clădiri.

Potrivit H.G. nr. 1588/2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 43 din 18 ianuarie 2008, proprietarii membri ai asociaţiei de proprietari se întrunesc în adunări generale ordinare sau extraordinare. Adunarea generală ordinară are loc cel puţin o dată pe an, în primul trimestru. Convocarea se asigură de preşedintele sau de comitetul executiv al asociaţiei de proprietari. Adunarea generală a asociaţiei de proprietari poate adopta hotărâri, dacă majoritatea proprietarilor membri ai asociaţiei de proprietari sunt prezenţi personal sau prin reprezentant legal. Dacă nu este întrunit cvorumul necesar de jumătate plus unu, adunarea va fi suspendată şi reconvocată în termen de maximum 10 zile de la data primei convocări.

Asociaţiile de proprietari au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea proprie conform legislației în vigoare.